Pilotul german Nico Rosberg (Mercedes) a câștigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, de la Shanghai, iar pe locul al doilea a terminat Sebastian Vettel (Ferrari), la peste 37 de secunde în spatele conaționalului său, podiumul fiind completat de rusul Daniil Kvyat (Red Bull).
Nico Rosberg a terminat cursa de la Shanghai în 1 oră, 38 de minute, 53 de secunde și 891 de miimi, după 55 de tururi. Rosberg a efectuat două opriri la boxe și a pornit de pe primul loc pe grila de start.
Sebastian Vettel a încheiat la 37,776 de secunde în spatele lui Rosberg, deși a pornit de pe poziția a patra a grilei. Pilotul Ferrari a efectuat 3 opriri la boxe.
Daniil Kvyat a completat podiumul, la 45,936 de secunde în spatele liderului. Pilotul Red Bull a pornit al șaselea și s-a oprit de 3 ori la boxe.
Iată clasamentul complet al Marelui Premiu de F1 al Chinei:
1 Nico Rosberg Germania Mercedes 1(oră):38(minute):53(secunde).891(miimi)
2 Sebastian Vettel Germania Ferrari +37.776 secunde
3 Daniil Kvyat Rusia Red Bull Racing +45.936 s
4 Daniel Ricciardo Australia Red Bull Racing +52.688 s
5 Kimi Räikkönen Finlanda Ferrari +65.872 s
6 Felipe Massa Brazilia Williams +75.511 s
7 Lewis Hamilton Marea Britanie Mercedes +78.230 s
8 Max Verstappen Olanda Toro Rosso +79.268 s
9 Carlos Sainz Spania Toro Rosso +84.127 s
10 Valtteri Bottas Finlanda Williams +86.192 s
11 Sergio Perez Mexic Force India +94.283 s
12 Fernando Alonso Spania McLaren +97.253 s
13 Jenson Button Marea Britanie McLaren +101.990 s
14 Esteban Gutierrez Mexic Haas +1 tur
15 Nico Hulkenberg Germania Force India +1 tur
16 Marcus Ericsson Suedia Sauber +1 tur
17 Kevin Magnussen Danemarca Renault +1 tur
18 Pascal Wehrlein Germania Manor +1 tur
19 Romain Grosjean Franța Haas +1 tur
20 Felipe Nasr Brazilia Sauber +1 tur
21 Rio Haryanto Indonezia Manor +1 tur
22 Jolyon Palmer Marea Britanie Renault +1 tur
Aceasta este a 6-a victorie consecutivă a lui Rosberg, care egalează, astfel, recordul lui Michael Schumacher. Nico Rosberg domină autoritar acest start de sezon în Campionatul Mondial de Formula 1. Pilotul german de la Mercedes a câștigat această a treia etapă, Marele Premiu al Chinei, după ce triumfase și în MP al Australiei și MP al Bahrainului.
În clasamentul mondial al piloților, Nico Rosberg (Mercedes) este lider, cu 75 de puncte. Lewis Hamilton (Mercedes) este pe locul 2, cu 39 de puncte. Podiumul este completat de către Daniel Ricciardo (Red Bull Racing), cu 36 de puncte, urmat de către Sebastian Vettel (Ferrari), cu 33 de puncte, și Kimi Raikkonen (Ferrari), cu 28 de puncte.
În clasamentul mondial al constructorilor, lider este Mercedes, cu 114 puncte, urmat de Ferrari, 61 puncte, Red Bull, 57 puncte, Williams, 29 puncte.
Următoarea etapă din Campionatul Mondial de Formula 1 este Marele Premiu al Rusiei, la Soci, pe 1 mai.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER